Concluzie optimistă după prima victorie de la Miami: deși s-a chinuit, Halep a învățat din greșeli! Capitolul la care Simona a făcut un progres evident în numai o săptămână

Concluzie optimistă după prima victorie de la Miami: deși s-a chinuit, Halep a învățat din greșeli! Capitolul la care Simona a făcut un progres evident în numai o săptămână
  • Publicat:
  • Actualizat:

Halep nu a jucat cel mai bun tenis contra lui Oceane Dodin, la Miami (3-6, 6-3, 7-5), însă observăm o schimbare în bine față de ceea ce am văzut săptămâna trecută în meciul cu Osaka, în care Simona a fost pulverizată în semifinalele de la Indian Wells.

Halep nu a mai riscat, dar a câștigat la debutul în turneul de la Miami

Schimbarea Simonei a implicat mai multă maturitate în joc, lăsând la o parte ieșirile nervoase care nu au lipsit în meciul contând pentru turul secund de la Miami. Spre deosebire de semifinala dezastruoasă de săptămâna trecută, Halep nu s-a abătut de la planul tactic în ciuda unor execuții mai puțin reușite. Simona a avut răbdare, a stat la cutie atunci când a fost cazul și i-a provocat adversarei nu mai puțin de 52 de erori. Iar statistica punctelor reușite de româncă este la fel de relevantă.

Mai puține greșeli pentru Simona, deși a jucat cu un set mai mult decât în meciul de la Indian Wells

Halep a comis 26 de greșeli neprovocate pe durata celor trei seturi, de două ori mai puține decât adversara sa, iar acest lucru arată că liderul mondial a învățat dintr-o experiență dureroasă. În precedentul meci, pierdut cu 6-3, 6-0, Simona a fost ea cea care a riscat mai mult și, inevitabil, a pierdut. Halep a avut atunci 27 de greșeli neforțate în numai două seturi, cu 7 mai multe decât Osaka. Constănțeanca a progresat și în ceea ce privește mingile direct câștigătoare, de această dată reușind 20, cu 4 mai multe decât a obținut în partida de la Indian Wells.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Maghiarii din România se revoltă. Este o situație fără precedent
Maghiarii din România se revoltă. Este o situație fără precedent
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×